Despre copaci, natura si iubire

Natura detine o putere inerenta de a ne ajuta sa traim si sa exersam iubirea, conectarea.

Reclame

Astazi ma pregatisem sa scriu despre un alt subiect, desigur, tot pe tema iubirii. Eram destul de absorbita de simtiri si intrebari, ma gandeam cum sa imi formulez mai clar ideile.

Insa, impactul cu o parte a realitatii concrete romanesti (sau poate mai degraba omenesti) mi-a schimbat total dispozitia si mi-a asezat gandurile intr-o alta directie.

La intersectia Nitu Vasile din cartierul Berceni in care locuiesc, se afla un petec triunghiular de spatiu verde cu cativa pomisori. Ceea ce ma atragea mereu la locul acela erau trei mesteceni tineri ce formau un mic triunghi aproape de centrul zonei verzi. Nu stiu de ce, dar perecepeam mereu grupuletul asta de mesteceni ca pe ceva magic, un mic fragment de padurice in mijlocul betoanelor. Si abia asteptam primavara sa ii vad infrunziti.

Nu stiu daca ati stat vreodata sa priviti cu atentie la copacii pe care ii intalniti. Fiecare specie emana un aer diferit in jurul sau, ca o semnatura personala.

Cand lucram in parcul de birouri din Pipera, in fiecare zi treceam pe langa doi pomisori din fata unui sediu bancar. Erau albi si delicati, cu frunze ce parca raspandeau soare. Ceva ma facea sa ma opresc cateva momente in apropirea lor. Imi creau o stare de bine inexplicabila. Nu stiam ce soi sunt, am descoperit mai tarziu ca se numesc mesteceni. Si am descoperit altii la fel ca ei si in alte locuri, din oras si din tara. Si intotdeauna am simtit acel ceva special pe care il radiaza in jurul lor, o atmosfera blanda si luminoasa, care iti da o stare de bucurie. (Am aflat ca in mitologia celtica, mesteacanul apare ca un copac sacru, a carui prezenta aduce prospetime si protectie si reprezinta simbolul unor noi inceputuri.)

Oare cand o sa ajungem sa realizam ca „toti copacii sunt fiinte, fiinte impresionante, ce dispun de o deosebita inteligenta, capacitate de adaptare si capacitate de a comunica si chiar de a vindeca alti copaci”, dupa cum subliniaza si Peter Wohlleben in cartea sa „Viata ascunsa a copacilor”?

Intorcandu-ma la povestirea pe care am inceput-o, ieri, cand am trecut prin dreptul intersectiei, am avut un soc cand am vazut cei trei pomi ciuntiti. Din ei nu mai ramasesera decat trunchiul si doua trei cioturi de crengi. „Socata” cred ca e un termen prea rational, fiindca am simtit de fapt durere, durere si tristete si indignare si frustrare si neintelegere a sensului pentru care au fost taiati, desi se aflau intr-un loc in care nu incomodau nimic, nici vizbillitatea in trafic, nici liniile de inalta tensiune, nici plantarea de floricele in jur, nici nu amenintau in vreun fel viata celor ce treceau sau se asezau pe bancutele din apropiere.

M-am hotarat instant sa merg astazi sa fac niste poze pentru a le posta, pentru a reclama, nici nu stiam exact ce sa fac, eram scandalizata…

Insa, socul de ieri a capatat o alta intensitate azi, cand, trecand cu troleibuzul prin intersectie am vazut cativa muncitori hacuind pur si simplu cu niste topoare ce mai ramasese din copaci si incercand sa le scoata radacinile. Lacrimile mi-au tasnit involuntar, intr-un amestec de durere ascutita, dezolare, furie si revolta.

O revolta uriasa pe ingustimea constiintei noastre colective ce permite cu atata stupiditate si indiferenta distrugerea tocmai a cadrului care ne sustine viata.

Revolta pe grobianismul care, ca o platosa impenetrabila, a ajuns sa ii tina pe multi oameni departe de sufletul lor si al celorlalti si al Naturii.

Stiu, exista multe absurditati si multe aspecte ale realitatii sociale de care sa fim revoltati si stiu ca reactia mea poate parea exagerata. La prima vedere. Fiindca, daca ne oprim o clipa sa simtim si sa reflectam la ceea ce percepem, cu siguranta am intelege ca sensibilitatea noastra e cea care ne ajuta sa discernem cu finete nuantele din jur, ceea ce face bine sufletului nostru sau nu.

Ce legatura are ceea ce am povestit cu iubirea?

Ce legatura are natura cu iubirea?

As zice ca totala.

De ce? Pentru ca natura are o putere uimitoare de a ne ajuta sa traim si sa exersam iubirea, conectarea.

Natura ne ofera posibilitatea sa ne deschidem in siguranta, sa ne relaxam si sa ne bucuram ca existam, fiindca ea ne primeste, ne accepta exact asa cum suntem.

Natura, prin toate elementele ei necuvantatoare si incarcate de o prezenta care nu judeca, care nu ne da indicatii, care nu ne conditioneaza, ne ofera acel spatiu de siguranta, in care ne putem conecta autentic atat cu noi insine, cat si cu lumea. Daca ne raportam constient la ea, natura ne ajuta sa invatam sa iubim – cu deschidere totala, sinceritate, bucurie si spontaneitate.

Fiecare copac, floare, deal, padure, rau, poate fi un prilej de racordare la propriile simtiri si la calitatile sufletului nostru.

Studii din ce in ce mai multe evidentiaza efectele benefice, atat psihice, cat si fizice ale contactului cu natura si ne atrag atentia asupra pericolului de a trai separati de ea.

Doar un exemplu in acest sens: la un laborator american de cercetare interdisciplinara a relatiilor dintre om si mediul fizic, cercetatorii Frances Kuo si Andrea Faber Taylor au condus niste studii prin care au aratat cum timpul petrecut in natura ne ajuta sa ne conectam mai bine unii cu ceilalti. In locuintele inconjurate de spatiu verde si copaci, rezidentii erau mai dornici de a relationa cu alti oameni, erau mai apropiati de vecini, mai preocupati sa ajute si sa se sutina reciproc, prezentand un sentiment de apartenenta mai puternic decat cei care locuiau in cladiri fara pomi in jur.

In alte studii a fost folosit RMN-ul pentru a masura activitatea cerebrala a participantilor. Cand persoanele participante au fost puse sa observe scene din natura li s-au activat foarte mult zonele din creier asociate cu empatia si dragostea, insa, atunci cand li s-au prezentat scene urbane, cele mai active au devenit ariile cerebrale asociate cu frica si anxietatea.

De fapt, cred ca nici nu avem nevoie neaparat de studii stiintifice atat de obiective pentru a deveni convinsi de impactul naturii asupra omului, fiindca insasi fiinta noastra ne poate invata despre acest aspect, daca suntem dispusi sa o ascultam.

Desigur, daca mergem in natura doar ca sa facem gratare si sa punem muzica pentru a mai disipa linistea rascolitoare de angoase, nu avem cum sa beneficiem de vreun efect reparator.

Este frustrant de incomplet cat am scris momentan despre importanta naturii pentru a ne deschide inima, mai ales ca am abordat subiectul dintr-o stare de amaraciune. Dar voi continua sa il ating si in materialele viitoare, fiindca sprijinul pe care ni-l poate aduce contactul cu natura pentru mentinerea prospetimii in relatia de dragoste nu este de neglijat.

As vrea doar sa va las cu o recomandare de a reflecta asupra modului in care sufletele poetice si inalt creative au perceput intotdeauna legatura indisociabila dintre natura si iubire. In spatiul romanesc, cel mai reprezentativ este Mihai Eminescu, insa, gasiti sensibilitatea fata de natura ca amplificator al trairilor profunde si la alti autori, muzicieni, artisti plastici. Dupa cum spune si George Calinescu in lucrarea sa „Opera lui Mihai Eminescu”: „…la romantici (adica la cei ce pun accent pe propriile trairi si vorbesc despre ele) tema iubirii apare intotdeauna in corelatie cu cea a naturii…”

*

Din pacate, ce am reusit sa pozez a fost doar amintirea mestecenilor, ca un ansamblu de mici morminte. Goale.

 

In locul carora ar fi putut fi:

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s