Cu inima expusa…

Cum ar fi daca am putea observa cu ochii fizici delicatetea inimilor noastre? Ne-am mai avanta cu inversunare sa il bruscam pe celalalt prin atitudinile, vorbele, gesturile noastre?

Reclame

Desi avem capacitatea de a percepe dincolo de aparente, de planul imediat vizibil, se pare ca o folosim prea putin. Sau deloc. Oare pentru ca am uitat cum sa facem? Sau am invatat de timpuriu ca nu ne putem baza pe ea?

Aceasta abilitate este empatia sau „a privi cu inima”. Prin conectare emotionala, empatica la celalalt ii putem simti realitatea psihica, intentiile si starile sale. Si este o calitate pe care o detinem cu totii, fie ca o pastram mai mult sau mai putin adormita.

Empatia ne ajuta sa relationam sanatos, sa intelegem nevoile celorlalti, sa oferim sustinere cand este necesar, sa impartasim bucuriile impreuna cu cei apropiati, sa detectam autenticitatea in comportamente, sa ne purtam delicat cu vulnerabilitatea celui din fata noastra.

Pentru ca suntem fiinte relationale, dezvoltandu-ne si invatand sa ne reglam afectiv doar in cadrul relatiilor, ne sunt indispensabile capacitatile de conectare sociala. Iar la loc de cinste in forul nostru interior, ar trebui sa stea calitatea de a ne percepe unul altuia fragilitatea sufleteasca, umana, si de a ne-o proteja reciproc prin blandete, respect si atentie.

Cum ar fi daca am putea observa cu ochii fizici delicatetea inimilor noastre? Ne-am mai avanta cu atata inversunare sa il bruscam pe celalalt prin atitudinile, vorbele, gesturile noastre?

Imaginati-va cum ar fi daca am avea inima la vedere.

Oare am fi la fel de obsedati de protectie? Probabil ca nu.

Fiindca am simti mai clar si am tine cont de acea senzatie puternica de disconfort, daca am acoperi-o excesiv pentru a o proteja. Straturile de haine, de aparare, i-ar incomoda functionarea si ne-ar deranja serios, impiedicandu-ne sa intram in acea rezonanta subtila cu frumusetea din jur sau cu adevarul din fiinta cuiva.

Si s-ar mai intampla ceva. Ceilalti ar sti exact si imediat ce traim cu adevarat.

Nu am mai avea cum si de ce sa ne ascundem. Am accepta sa ne lasam vazuta fragilitatea naturala.

Ne-am relaxa temerile ca am putea fi raniti, fiindca toti oamenii ar functiona la fel, cu inima expusa si cu nevoia asumata de a primi acceptare si adapost in sufletul celuilalt.

Chiar daca exercitiul acesta de imaginatie pare o metafora desprinsa din poveste, in realitate inima noastra este la fel de sensibila emotional, ca si cand ar fi total dezvelita privirii. Doar faptul ca nu o vedem efectiv ne face sa uitam si sa-i negam finetea si receptivitatea.

Daca ne-am opri sa reflectam cu adevarat la asta, credeti ca am mai fi in stare sa ne purtam unul cu celalalt altfel decat cu tandrete, grija si pretuire?

Si, folosindu-ne constient simtul empatic, am mai putea oare sa ignoram atat de usor ca pe toti ne defineste aceeasi dorinta ascunsa si vulnerabila de a fi iubiti?

 

foto: dreamstime.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s