Ce rol are sentimentul de siguranta in relatiile de iubire?

Sentimentul de siguranta se formeaza in cadrul relatiilor de atasament din copilarie. Chiar daca teoria atasamentului a patruns de putina vreme in peisajul psihologiei de la noi, valoarea sa este imensa, pentru ca ne ajuta sa decodificam multe din aspectele functionarii noastre psihice si relationale.

Reclame

De ce avem nevoie de siguranta? Si ce inseamna siguranta in relatii?

Sa incepem cu inceputul…

Chiar daca explorarea perioadei de copilarie in terapie pare doar un cliseu folosit de psihologi ca sa gaseasca justificari aparent simple pentru problemele actuale, considerentul care sta in spatele acestei abordari este cat se poate de real.

In ce fel?

Fiindca, de fapt, traim intr-un continuum ce inglobeaza experientele prin care am trecut pana acum, iar aceste experiente influenteaza la randul lor viitoarele evenimente din viata noastra.

Supravietuim prin aparare si crestere

Suntem structurati pentru a supravietui, a ne dezvolta si a evolua. Acesta ar fi „programul” nostru de baza.

In acest proces de transformare continua tindem sa ne implicam instinctiv, manati de impulsul de a creste. Insa, ceee ce probabil nu realizam, este ca avem nevoie de ceva care sa ne pastreze deschisi , disponibili si orientati spre aceasta evolutie: sentimentul de a fi in siguranta.

Tot ceea ce inseamna crestere implica un schimb si o interactiune cu exteriorul, o preluare a ceea ce vine din afara, pentru a putea integra si folosi in procesul de dezvoltare. Acest lucru presupune, insa, ca noi sa fim deschisi, ca sa permitem schimburile cu mediul.

Pentru ca un impuls la fel de innascut, care ne asigura supravietuirea, este sa ne aparam de pericole, sa ne retragem din calea amenintarilor, „inchizand granitele”, devine (sper) evident ca nu putem functiona simultan in ambele moduri: aparare si crestere, tocmai fiindca cele doua presupun dinamici diferite – deschidere si orientare spre in afara sau inchidere pentru protectie.

Atunci cand ne aflam in modul de aparare ne simtim protejati, insa nu putem sa ne dezvoltam, sa ne extindem, ci suntem intr-un fel de stand-by, asteptand sa treaca pericolul pentru a ne putea deschide din nou.

Fara sa avem un sentiment sustinut de securitate vom opera alternativ, fiind cand putin deschisi, ca sa ne hranim un pic, cand inchisi pentru aparare. Acesta este un stil de a inainta cu frane… care nu poate servi decat intr-o mica masura cresterii noastre.

La inceputul vietii, rolul de asigurare a protectiei trebuie sa vina din afara, de la o alta persoana. Apoi, treptat, pe masura ce integram sentimentul, il traim constant, ca o stare fireasca, mentinandu-ne deschisi si reactionand prin aparare doar in cazurile cu adevarat periculoase.

Cum ne influenteaza parintii in tot acest proces?

Cand venim pe lume, ca toti puii de mamifere, suntem niste fiinte complet dependente de mama, de un adult care sa ne ingrijeasca si sa ne protejeze constant.

Iar ca acest lucru sa se intample, este nevoie ca mama sa fie prezenta fizic langa noi. Pentru a o mentine in apropiere ca sa ne asigure supravietuirea, am fost inzestrati cu un sistem de alarma ce se activeaza atunci cand ea nu mai este prezenta si nu mai primim ceea ce avem nevoie – caldura, securitate, hrana.

Acest sistem innascut este sistemul de atasament.

El are rolul de a ne mentine in siguranta, activandu-ne sa cautam mereu apropierea si disponibilitatea adultului care se ocupa de noi si care poarta numele de figura de atasament.

Fie ca plangem, protestam, strigam sau ne deplasam si cautam parintele atunci cand nu mai este prezent, invatam de timpuriu sa dezvoltam strategii pentru a ne mentine in contact cu figura noastra de atasament.

Acest contact este esential pentru existenta noastra.

Atasamentul si sentimentul de siguranta

Cuprinzandu-ne in imbratisarea sa parintele ne ofera initial o senzatie de confort si siguranta fizica, iar raspunzand nevoilor noastre fiziologice si emotionale ne intareste sentimentul de securitate.

Pe masura ce crestem, nevoile emotionale devin din ce in ce mai importante, iar a fi acceptat, simtit, vazut, validat, apreciat vor deveni echivalente cu a ne simti in siguranta in relatie.

Cand rolul de baza de siguranta este indeplinit adecvat de catre parinte, procesele de crestere ale copilului se activeaza natural si se vor desfasura armonios.

Copilul se va orienta singur spre explorare, spre cunoastere, spre noi achizitii si spre o functionare din ce in ce mai independenta.

Cand se va simti nesigur sau in pericol, el va sti sa se intoarca la baza sa de siguranta, va sti sa caute prezenta parintelui pentru reconfortare si sustinere si apoi se va intoarce iarasi sa exploreze mediul.

Si va invata, din aceasta interactiune, ca relatiile reprezinta un spatiu de siguranta, impartasire si hranire emotionala, ceea ce il va ajuta sa capete un sentiment de siguranta si incredere in sine si atunci cand va deveni independent. Acesta este profilul unui stil de atasament sigur.

Din pacate, exista multe cazuri cand copiii nu invata aceasta siguranta sanatoasa si necesara pentru buna lor functionare psihica.

Asta se intampla atunci cand parintele care se ocupa de ingrijirea copilului nu are un comportament de sustinere constant, cand nu este disponibil afectiv sau este disponibil doar uneori, cand nu raspunde nevoilor copilului intr-un mod sustinut, cand este ostil, deprimat, nervos, anxios, cand nu se conecteaza emotional la starile copilului, cand nu il accepta, nu il vede cu adevarat si cand ii ofera iubire doar conditionat, cand il sperie cu reactii agresive si comportamente imprevizibile, cand il forteaza sa devina autonom inainte de vreme, cand incearca sa il dreseze dupa regulile sale ignorand cerintele, nevoile si particularitatile copilului.

Ceea ce va invata copilul din aceste interactiuni nesanatoase, va fi ca trebuie sa depuna un efort mare pentru a obtine un minim de siguranta, ajustandu-si mereu comportamentul si nevoile in functie de dorintele parintelui, ca sa il poata mentine pe acesta in apropiere suficient cat sa ii asigure supravietuirea.

In acelasi timp, copilul nu se mai poate implica la fel de mult si cursiv in activitatile de explorare si individuare. Si va avea dificultati in construirea increderii si stimei de sine.

In functie de comportamentele parintilor fata de ei, copiii, devenind la randul lor adulti, vor dezvolta strategii diferite de a se raporta si functiona in relatii.

Cei care s-au simtit vazuti, intelesi emotional si acceptati, dar inconstant, conditionat, vor cauta apropierea si siguranta in relatii, insa vor fi tematori si mereu vigilenti sa nu o piarda, vor avea nevoie mereu de reasigurari si vor fi mai „zgomotosi” in cererile lor de atentie si iubire. De asemenea, vor avea o disponibilitate de contact mai mare si o capacitate de a trece pe nivele mai profunde ale intimitatii in relatiile de dragoste, chiar daca va fi dublata si de frica.

Acest stil de relationare se numeste stil de atasament nesigur anxios.

Copiii carora le-au fost respinse sau neascultate cererile de afectiune si au fost crescuti cu abordari mai rationale, si asteptari mari legate de performanta, de maturizare, vor ajunge treptat sa isi ignore si sa isi nege nevoile emotionale, pentru ca cei mari oricum nu le baga in seama. Si vor incerca sa devina independenti de timpuriu, chiar autosuficienti, pentru a se conforma asteptarilor parintilor si pentru a nu risca devalorizarea si respingerea din partea lor.

Concluzia pe care o vor atinge va fi ca relatiile nu sunt prea interesante, ca sunt constrangatoare, frustrante, ca nu te fac sa te simti confortabil si ca nu necesita implicare emotionala, iar cel mai in siguranta esti in singuratate sau atunci cand nu iti manifesti nevoile afective. Acesta ar fi stilul de atasament nesigur evitant.

Totusi, chiar si cei care s-au invatat sa creada asta despre relatii si sa fuga de ceea ce simt, sa se detaseze emotional si sa se simta in siguranta doar atunci cand sunt singuri, sunt impinsi inconstient sa caute apropierea altcuiva, fiindca nu pot anula nevoia innascuta si activa in subteranul psihicului, de a se conecta emotional, de a fi vazuti, simtiti si validati.

Intuitiv, stim ca pentru a ne dezvolta mai bine, avem nevoie de conectarea cu cineva, care sa ne aduca acel sentiment de securitate propice explorarii exterioare si interioare si aprofundarii intimitatii emotionale.

Caracteristicile sentimentului de siguranta in functie de stilul de atasament

Daca ar fi sa cuprind intr-un foarte scurt rezumat particularitatile sentimentului de siguranta specifice fiecarui stil de atasament, ar arata cam asa:

  • Cei cu atasament sigur – sunt mai dispusi sa aiba incredere in partener, sa se deschida in fata lui, stiu cum sa participe alaturi de acesta pentru a obtine siguranta in relatii, ofera si accepta ajutorul celuilalt cand au nevoie,  isi exprima cu usurinta nevoile de apropiere si nu le este teama de intimitate.
  • Cei cu atasament nesigur anxios – sunt foarte dornici de a fi in relatii, insa se tem ca nu vor fi destul de iubiti, iar siguranta atinsa alaturi de partener pare sa nu fie niciodata suficienta ca sa se poata relaxa, sunt frecvent in alerta si vigilenti la gesturile si comportamentele partenerului, cand isi pierd echilibrul relational reactioneaza intens prin diverse manifestari si „agatare” de partener. Au nevoie de reconfirmari frecvente pentru a se simti securizati in relatii.
  • Cei cu atasament nesigur evitant – se simt mai in siguranta atunci cand sunt singuri, in relatii pot deveni foarte repede tulburati si dezechilibrati de trairile proprii si de cele ale partenerului, tocmai datorita faptului ca au fost nevoiti sa invete sa isi reprime emotiile si nu stiu cum sa le gestioneze, au dificultati de a-si formula si exprima nevoile emotionale, le este greu sa isi arate si sa isi accepte vulnerabilitatea, de aceea, blocheaza accesul la o intimitate afectiva mai profunda alaturi de partener, se apara si incearca sa isi refaca echilibrul prin retragere si distantare, si, in general, incearca sa mentina lucrurile in zona mai rationala si mai pragmatica pentru a se simti cat de cat in siguranta. Au nevoie de foarte multa rabdare si suport emotional ca sa se poata dezvalui treptat si sa capete mai multa incredere in partener.

Relatiile de iubire si nevoia de siguranta

Relatiile de iubire au o functie mult mai bazala decat cea de a ne tine companie unul altuia, de a ne distra ocazional impreuna si de a creste copii, ele ne ajuta sa functionam mai bine in general si sa ne amplificam sentimentul de bunastare interioara, sanatatea emotionala si cea fizica. Asta in cazul in care ne simtim in siguranta alaturi de partenerii nostri.

Ce inseamna sa ne simtim in siguranta?

In relatiile romantice, sentimentul de siguranta se refera in principal la siguranta emotionala. Ca sa ne simtim securizati, avem nevoie sa traim sentimentul de a fi in acordaj emotional cu celalalt, adica de a fi simtiti si vazuti la nivel psihic, de a fi intelesi, auziti, ne-atacati, apreciati si considerati speciali.

Fara sentimentul de a ne simti in siguranta nu avem cum sa ne bucuram de o conectare intima mai profunda.

De acest sentiment depinde calitatea relatiilor noastre. Fiindca, este extrem de dificil, daca nu imposibil, pentru oricine care se simte amenintat emotional sau fizic de partener, sa riste sa se deschida si sa isi arate vulnerabilitatea.

Efectele stilurilor de atasament asupra relatiilor romantice

Insecuritatile noastre se manifesta in cele mai diferite feluri, dupa cum le-am „exersat” in diverse relatii, de-a lungul timpului.

Ca urmare a experientelor timpurii care isi lasa amprenta asupra modului nostru prezent de functionare, multi dintre noi vom pasi in relatiile de dragoste cu temeri si neincredere, cu vigilenta crescuta, cu aparari diverse, cu detasare emotionala sau agatare puternica de oricine ne ofera un pic de atentie, cu incercari de a controla mereu gradul de apropiere fata de celalalt, ca sa ne pastram la o distanta sigura, desi tanjim cu totii sa ne relaxam in prezenta partenerului si sa ne deschidem fara frica granitele pentru a ne conecta cat mai complet si in siguranta.

Orice relatie de iubire ne aduce o provocare extrem de importanta la nivel afectiv, fiindca ne solicita sa interactionam cu celalalt prin intermediul zonei noastre emotionale, adica exact zona pe care unii dintre noi nu stiu prea bine sa o gestioneze, fiindca, ori au fost nevoiti sa o reprime, ori se simt mereu pierduti prin tumultul emotional, generat initial de relatia cu parintii.

Exista doua tipuri principale de manifestare in relatii atunci cand nu avem experienta autoreglarii emotionale: unii parteneri vor incerca sa stea cat mai detasati emotional, iar atunci cand apropierea va deveni prea rascolitoare se vor retrage, fiindca nu vor sti ce sa faca cu ceea ce simt, iar altii se vor manifesta afectiv foarte intens, profund si coplesitor, producand de multe ori teama in ceilalti si ulterior respingere, prin senzatia de revarsare puternica pe care o transmit.

Desigur, prin interes si implicare in informare, explorare, autocunoastere sau psihoterapie, putem invata stiluri mai sanatoase de manifestare, care sa ne aduca si noua un echilibru mai bun, dar si relatiei.

Cand siguranta este inteleasa gresit

In unele cazuri, sentimentul de siguranta in relatii este inteles superficial, fiindca este asociat cu o stare de comoditate, familiaritate si pasivitate in care ne permitem orice, fiindca stim ca celalalt va fi acolo pentru noi orice s-ar intampla.

Acesta este un tip de siguranta de suprafata, care ofera o securitate minima, totusi suficienta pentru cei care au invatat ca nu trebuie sa se astepte la altceva, ca nu ar exista mai mult de atat in relatii.

O astfel de siguranta aparenta, este doar minim confortabila si nu stimuleaza insa potentialul si scopul real al unei relatii de iubire adevarate: explorarea si cresterea in doi.

Ca sa atingem un nivel profund de siguranta este nevoie sa ne asumam impreuna riscul de a ne da voie reciproc sa patrundem cat mai adanc in spatiul nostru intim si vulnerabil.

Necesitatea unei informari mai aprofundate asupra rolului atasamentului

Pentru ca influentele stilului de atasament pe care ni l-am format in copilarie se regasesc in absolut toate relatiile noastre la maturitate – romantice, profesionale, de prietenie sau parentale – este imperios necesar sa intelegem cum se reflecta acesta mai clar in legaturile noastre apropiate, cum sa aducem unele modificari si imbunatatiri in manifestarea lui si, de asemenea, sa ne informam din timp cum sa construim un atasament sanatos pentru copiii nostri.

Chiar daca teoria atasamentului a patruns de putina vreme in peisajul psihologiei de la noi, valoarea sa este imensa, pentru ca ne ajuta sa decodificam multe din aspectele functionarii noastre psihice si relationale.

In acest sens, va recomand un eveniment deosebit, dedicat cunoasterii importantei si implicatiilor multiple ale atasamentului in viata noastra, sustinut in perioada 17-18 Februarie, la Bucuresti, de doamna profesor doctor Ana Muntean, un specialist valoros in psihologia copilului si in cercetarea teoriei atasamentului.

Mai multe detalii despre conferinta in care veti afla cum se afla atasamentul la baza tuturor relatiilor noastre, precum si modalitatea de inscriere, veti gasi aici:

Conferinta „Atasamentul parinte-copil, baza relatiilor sanatoase”

 

Un gând despre „Ce rol are sentimentul de siguranta in relatiile de iubire?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s