Neurochimia iubirii

Un cocteil de neurotransmitatori se activeaza si ne inunda creierul inca de la primele semne de atractie si de orientare spre cineva care ne place.

Reclame

Daca te-ai intrebat vreodata de ce experienta iubirii este traita atat de intens, de ce indragostirea te energizeaza, te agita, iti diminueaza pofta de mancare, te face sa tremuri, sa ai fluturi in stomac si sa te gandesti obsesiv la persoana iubita, de ce despartirile sunt resimtite ca o durere fizica, indelungata si chinuitoare, afla ca este din cauza ca, simultan cu emotiile ce apar la nivel psihic, corpul nostru este si el antrenat pe tot parcursul povestii de dragoste, prin niste procese chimice extrem de complexe.

Fiecare emotie pe care o traim are o corespondenta in interiorul corpului, detinand o semnatura chimica specifica.

Corpul si psihicul nu sunt doua entitati separate, asa cum am fost educati mult timp sa credem, ci sunt doua fatete ale aceleiasi realitati. Ceea ce se petrece in trup se reflecta la nivel psihic, iar ceea ce se petrece la nivel psiho-emotional se reflecta in procesele biologiei noastre.

Neurotransmitatorii si dragostea

Substantele neuro-chimice principale implicate in etapele pe care le parcurgem in relatiile de iubire sunt testosteronul, dopamina, adrenalina, noradrenalina, serotonina, oxitocina, vasopresina.

Un cocteil de neurotransmitatori se activeaza si ne inunda creierul de la primele semne de atractie si de orientare spre cineva care ne place.

In stadiul initial al indragostirii, cand atractia pentru o anumita persoana se declanseaza, ne aflam sub influenta testosteronului, adrenalinei si dopaminei. Legaturile dintre aceste substante sunt subtile si complexe, iar felul in care se influenteaza reciproc inca nu a fost total descifrat de stiinta.

Testosteronul este un hormon sexual care, desi se stie ca este definitoriu pentru masculinitate, se regaseste si in organismul feminin, fiind implicat in interesul sexual al ambilor. Atractia fizica puternica apare in acelasi timp cu eliberarea acestui hormon in sange.

Pe masura ce atractia evolueaza, ori de cate ori ne aflam in prezenta acelei persoane speciala pentru noi, ne simtim agitati, inima ne bate rapid, sangele se ridica in obraji, transpiram, gura ni se usuca.

Desi le consideram drept semne ale indragostirii, aceste senzatii determinate de adrenalina sunt identice cu cele experimentate in situatiile de stres puternic. Corpul le traieste la fel de intens, insa, in acest caz, ele sunt decodificate intr-un mod pozitiv.

Adrenalina si noradrenalina contribuie la starea noastra de concentrare pe partener, la determinarea cu care il curtam, la senzatiile de „fluturasi in stomac” si „inmuierea genunchilor” cand ne gandim la el.

Preocuparea obsesiva fata de noua iubire se pare ca este determinata de scaderea in concentratie a unui alt transmitator, serotonina, ale carei nivele scazute apar si in tulburarile obsesive.

Cu cat incepem sa fim mai entuziasmati de apropierea dintre noi, cu atat se activeaza mai tare zona din creier responsabila cu crearea moleculelor de dopamina, care sunt apoi eliberate in sistemul nervos.

Ce simtim prin intermediul dopaminei? Nevoia imperioasa de a fi cu celalalt, cautarea intimitatii si a conectarii, energie fizica si psihica, motivatie, concentrare a atentiei, o stare de insufletire si perseverenta in obtinerea atentiei partenerului, care este simtita ca o recompensa mult dorita.

Dopamina este cea care ne pastreaza in acel circuit de a cauta activ senzatia de placere intensa prin interactiunea cu persoana iubita.

Nu degeaba se spune ca iubirea este traita ca o dependenta. Fiindca ea chiar activeaza zonele si caile neuronale intalnite in toate adictiile, in principal sistemul de recompensa, influentat in mod esential de prezenta dopaminei.

Acest neurotransmitator este eliberat si in timpul experientelor noi si stimulante. De aceea, o modalitate pentru a ne mentine „pe val” si a mentine pasiunea vie este sa facem periodic activitati noi si interesante impreuna.

De asemenea, mai are loc un fenomen in creierul nostru atunci cand suntem indragostiti: zona cerebrala care este asociata cu tendinta de a ne focusa pe ceea ce este negativ, cu simtul critic si evaluarea circumspecta, devine mai putin activa.

Din acest motiv ne este si atat de usor, atunci cand iubim intens, sa ne concentram pe calitatile partenerului si nu pe defectele sale. Femeile si barbatii care aleg in mod voit sa isi pastreze si mai departe atentia concentrata pe ceea ce ii atrage la partenerii lor, isi pot consolida aceasta dinamica la nivel cerebral, avand cele mai mari sanse sa ramana timp indelungat indragostiti si incantati de personalitatea partenerului.

Daca invatam cum sa folosim constient oportunitatile oferite de trupul nostru in mod natural, prin felul in care isi activeaza el anumite procese pe parcursul experientei de iubire, putem sa ne prelungim sentimentele de dragoste.

In continuare, devenind din ce in ce mai entuziasmati de starile pe care le produce apropierea dintre noi, cautam sa intensificam si sa prelungim intimitatea emotionala si contactul fizic cu partenerul. Ceea ce duce la eliberarea unui alt hormon: oxitocina. Asa numitul „hormon al fericirii si atasamentului”, care este produs in timpul orgasmului, al imbratisarilor, atingerilor, si in timpul nasterii si alaptarii.

Oxitocina faciliteaza conexiunea cu partenerul

Insa, desi se credea ca oxitocina duce invariabil catre stabilizarea unei relatii de iubire, intarind legatura dintre parteneri, se pare ca felul in care corpul nostru reactioneaza la descarcarea acestui hormon in sange depinde foarte mult de tipul de experiente afective prin care am trecut anterior in relatiile de iubire, in special in perioada copilariei, cand aveam nevoie sa traim un atasament sigur si stabil fata de parinti.

Daca eliberarea oxitocinei ne reactiveaza (la nivel inconstient) amintiri dureroase legate de dragoste, adica, daca incercarile noastre de apropiere erau in general intampinate cu refuz, ambivalenta sau indisponibilitate, atunci relatia in care ne aflam in prezent si pe care dorim sa o aprofundam este considerata periculoasa si, in loc sa ne apropiem mai mult, incepem automat sa ne indepartam de partener, sa ridicam aparari, sa fugim de adancirea intimitatii, sa ne mentinem la o distanta confortabila pentru noi, atitudine care creeaza confuzie in mintea celuilalt si care poate duce la pastrarea relatiei la un nivel mai superficial sau la dezintegrarea ei.

Daca avem experiente anterioare din care am invatat ca apropierea este buna, placuta si sigura, ne vom simtit mai relaxati in prezenta partenerului si vom cauta sa consolidam legatura, dorind contactul cu celalalt si amplificand intimitatea.

Un hormon asemanator oxitocinei, cu rol in atasament si monogamie, dar care este specific barbatilor, este vasopresina. Acest hormon este eliberat in timpul sexului si ajuta la formarea unei legaturi stabile, orientand barbatul catre atasamentul fata de o singura femeie.

Dar ce se intampla atunci cand suntem parasiti?

Respingerea romantica este traita ca o stare de sevraj fata de o substanta de care suntem dependenti. Sistemul de atasament devine hiper-activat, pentru ca a pierdut prezenta celuilalt, care aducea senzatia de siguranta.

Astfel, „anxietatea de separare” atinge cote inalte. Nevoia de a restabili contactul devine coplesitoare. Iar intreaga experienta este resimtita interior ca o durere fizica intensa, prin activarea unei zone din creier responsabila cu perceptia durerii fizice si a stresului determinat de durere. Nu este de mirare de ce suferinta din iubire poate avea efecte devastatoare asupra sanatatii mentale si corporale…

Tema interdependentei psiho-fizice este extrem de vasta, iar in ceea ce priveste transformarile prin care trecem atunci cand iubim, ne aflam probabil abia la inceput cu descoperirile.

Totusi, chiar si informatiile limitate, obtinute in urma ultimelor decenii de cercetare ne pot aduce un pic mai multa lumina in intelegerea acestui fenomen universal atat de complex: iubirea romantica.

Nu vom reusi cu siguranta sa gasim toate explicatiile stiintifice pentru a ne potoli setea mintii si nevoia de control al acestui „domeniu”, care nu are cum sa nu-si mentina in continuare doza de mister, insa, ceea ce putem primi este o extindere a cunoasterii care sa ne ajute in directia pe care o dorim cu totii: catre relatii de iubire cat mai implinitoare.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s