Relatiile fericite nu ar trebui sa fie exceptia

Stiai ca unul dintre obstacolele ascunse in calea iubirii este si neputinta noastra de a crede in fericire?

Reclame

Cat de mult crezi ca meriti sa fii fericit? Poate la nivel declarativ ai raspunde ca este tot ceea ce-ti doresti in viata, ca spre asta tinzi mereu, insa, atunci cand ajungi sa traiesti aceasta stare ce faci? Cat iti permiti sa o pastrezi, sa o savurezi?

Stiai ca unul dintre obstacolele ascunse in calea iubirii este si neputinta noastra de a crede in fericire?

Vedem ce se intampla in relatiile parintilor sau ale celor apropiati, vedem despartiri dureroase, divorturi, sarcasm, ostilitate pasiva, frustrari, resemnare…si ne imaginam ca aceasta ar fi normalitatea, o intindere fluida si miscatoare de nefericire, care se mai inalta din cand in cand sub forma de valuri razlete si trecatoare: momentele de bucurie.

Promisiunea fericirii este cea care ne mentine in viata, in cautare, in actiune, dar o pastram mereu „acolo”, la varful degetelor, abia atingand-o, suficient de mult ca sa ii simtim prezenta, insa, insuficient pentru a o imbratisa cu adevarat, ca o momeala de amagit speranta.

Autosabotarea fericirii

Neincrederea ca putem fi iubiti, anticiparea respingerii, credinta ascunsa ca nimeni nu ne poate cunoaste si aprecia cu adevarat, prejudecata ca „fericirea in dragoste nu dureaza”, toate sunt sadite de timpuriu in mintea si sufletul nostru, dirijandu-ne catre o viata plina de experiente prin care ne vom stradui sa confirmam si sa intarim ce am invatat. Si sa consideram ca nu avem nici un aport in aceasta desfasurare a „sortii”.

Atunci cand ne indoim de dreptul nostru la fericire, incercam inconstient sa facem ca realitatea sa se potriveasca convingerii pe care o avem.

Cum? Intrand in relatii nepotrivite, ignorand semnele de incompatibilitate, trecand cu vederea comportamentele insensibile, ostile, abuzatoare ale celuilalt.

Sau, generand noi insine conflicte atunci cand lucrurile sunt linistite si merg bine, provocand drame si rupturi in armonia de cuplu, devenind pe neasteptate deprimati, distanti, hipercritici, super-gelosi, ca urmare a faptului ca nu stim sa acceptam si sa gestionam o stare de fericire durabila.

In mod paradoxal, atunci cand fericirea devine reala si nu mai este in stadiul de vis, de speranta, ea devine greu de suportat. Pentru multi dintre noi, obisnuiti sa experimentam mai degraba tensiunea si nelinistea generate de relatiile apropiate, fericirea si pacea interioara par mai degraba periculoase, pentru ca sunt in afara a ceea ce este cunoscut si familiar.

Este greu sa controlam ambivalenta pe care o resimtim atunci cand gasim partenerul ce ne raspunde cu aceeasi implicare emotionala, fiindca, desi trairile pozitive sunt in acest caz puternice, ele ne pot activa foarte usor anxietatea, prin sentimentul ca este ceva in neregula daca suntem atat de incantati si iubiti si relaxati.

Dar pentru a rupe acest cerc vicios, aceasta conditionare care ne trimite mereu inapoi, spre asa zisa „normalitate” distructiva,  este important sa devenim constienti, sa descoperim cat de mult credem in capacitatea noastra de a fi fericiti, iubiti, de a trai in armonie, si sa fim mai vigilenti fata de modurile prin care ne sabotam starea de bucurie.

Si merita sa ne intrebam cu seriozitate si interes, de ce ne-am blocat in ideea ca suferinta ar fi cea normala, cand chiar si la nivel fizic, stim foarte bine ca durerea ne semnaleaza doar o disfunctie, o problema, care ne impinge sa facem ceva pentru a ne restabili echilibrul, adica sanatatea.

Daca nu am considera nefericirea atat de banala si normala, cu siguranta ne-am stradui mai mult sa ne implicam in reusita relatiilor noastre si nu am permite sa se adune munti de frustrare si tacere intre noi sub pretextul ca „asta este, toate relatiile au probleme si sunt dificile”.

O relatie romantica orientata spre succes si implinire nu se poate dezvolta fara ca ambii parteneri sa fie convinsi in sinea lor ca fericirea este posibila, ca este fireasca si ca face parte din structura noastra innascuta. Fiindca doar atunci cand o consideram naturala putem fi deschisi sa o traim, sa o primim si sa nu mai simtim impulsul de a o sabota, de a o destrama cumva.

Intr-un citat sugestiv si cuprinzator, psihoterapeutul Nathaniel Branden spune ”Atunci cand avem o atitudine de acceptare fata de fericire, iubirea romantica infloreste. Atunci cand ne raportam tematori la fericire, iubirea romantica tinde sa se stinga.”

Iar ca sa inchei in acelasi ton printr-o fraza simpla, se pare ca pentru a avea relatii cat mai implinite, trebuie sa ne dezvoltam toleranta la fericire.

foto: http://www.gettyimages.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s