Ce fel de legatura are iubirea romantica cu atasamentul? Una esentiala.

Datorita caracteristicilor sale si a faptului ca ne insoteste in mod activ la toate varstele, putem folosi sistemul de atasament ca o cheie pentru a intelege dinamica relatiilor romantice.

Reclame

Adoram sa ne sarutam cu persoana iubita, sa ii fim in apropiere, sa comunicam cat mai des, sa ne privim ochi in ochi, sa ne tinem de mana, sa ne zambim complice, sa functionam „pe aceeasi lungime de unda”, sa ne topim unul in celalalt… Si probabil ne este usor sa facem asta in prima faza a unei relatii de dragoste, atunci cand atractia si adrenalina ne stimuleaza irezistibil. Dar ce se intampla mai departe?

Ne indreptam spre un alt nivel. Care ne ajuta sa experimentam mai multa stabilitate. Asta in cazul in care exista niste compatibilitati importante intre noi.

Atunci cand ne dorim sa continuam relatia fiindca simtim si admiratie fata de partener, apreciere pentru cum este el ca persoana, si nu doar „chimie”, trecem intr-un stadiu care ne permite sa atingem noi profunzimi ale legaturii noastre de iubire.

Dar asta necesita sa depasim niste provocari. Aparent sunt simple, insa, pentru multi dintre noi ele constituie adevarate pietre de incercare.

Acestea sunt legate de: mentinerea apropierii si adancirea inimitatii intre noi, ca si parteneri de cuplu.

Cand relatia devine serioasa, asta inseamna ca incepe sa capete o valoare foarte importanta in viata noastra. Asta inseamna ca urmeaza sa ii oferim altcuiva un rol extrem de important in existenta noastra, sa il lasam sa se apropie atat de mult, incat sa aiba putere sa ne influenteze afectiv si nu numai, sa ne atinga in zonele noastre vulnerabile, sa ne faca sa depindem emotional de el intr-un anumit grad, sa ne faca sa ne simtim din nou ca niste copii, fragili. Suna periculos, nu?

Pentru unii dintre noi perspectiva asta este de neconceput. Fiindca relatia romantica ne aduce, fara sa vrem intr-o pozitie de asa zisa slabiciune, in care iti simti activata, stimulata, nevoia de un altcineva, nevoia de conectare, de a fi acceptat, primit si iubit fara rezerve. Adica, exact ipostaza prin care am trecut in copilarie, cand depindeam de prezenta si grija unui adult, pentru a ne simti in siguranta si protejati.

Rolul nevoii noastre de atasament

Oricat ni s-ar parea de infantil si oricat am nega ceea ce simtim, suntem construiti cu aceasta nevoie in gene, nevoia de a cauta apropiere si de a ne conecta cu cineva.

Studiile antropologice au descoperit ca aceasta este o nevoie biologica de baza, care ne asigura supravietuirea, mentinandu-ne orientati, inca din copilarie catre stabilirea unei legaturi cu cineva care sa ne protejeze, adica o legatura de atasament.

Aceasta nevoie se manifesta incepand de la nastere, fiindca puiul de om, spre deosebire de puii altor animale, este pentru mai mult timp neajutorat si nu poate supravietui de unul singur. Oamenii sunt nascuti cu instinctul de a cauta un protector. Si acest fapt nu e valabil doar in copilarie.

Atunci cand suntem copii si primim grija si protectia unui adult, sentimentul trait este de relaxare in siguranta. Desigur, grija si protectia nu se rezuma doar la partea fizica – sa primim adapost si hrana – ci, la fel de important este sa primim hrana si siguranta emotionala – sa fim iubiti, remarcati si acceptati cu consecventa, dar considerati nu ca niste papusele maleabile dupa placul celorlalti, ci ca niste fiinte vii, individuale si unice.

Cum se formeaza stilurile de atasament

Daca mama sau persoana care ne ingrijeste este receptiva in mod constant la nevoile noastre, la semnalele noastre de disconfort, si este prezenta sa ne raspunda adecvat si sa ne reconforteze, atunci invatam din aceste interactiuni pozitive ca relatiile apropiate sunt placute si ne fac sa ne simtim in siguranta. Astfel, ne formam un stil de atasament sigur, adica vom percepe relatiile ca pe un spatiu securizant si atragator, interesant, stimulant, apreciind si cautand intimitatea cu ceilalti.

In cazurile in care parintele sau persoana care ne ingrijeste de obicei este inconstanta, mai mult indisponibila decat disponibila, distrasa emotional de alte preocupari, trista, deprimata sau anxioasa, atunci ramanem cu nevoia de conectare si apropiere nesatisfacuta, cu sentimentul ca am primit insuficient ceea ce aveam nevoie, ramanem cu o foame de iubire si intimitate, pe care nu stim cum sa o satisfacem, si cu teama si neincredere ca o vom primi vreodata destul. Astfel, capatam un stil de atasament nesigur anxios, preocupati mereu de stabilirea unei conexiuni cu altcineva si frustrati cand asta nu se intampla.

Exista si situatii in care mama sau persoana cea mai apropiata de copil are o atitudine constanta, dar negativa, caracterizata mai degraba de ostilitate, neacceptare, control, rigiditate, manipulare, detasare emotionala sau respingere, si care nu asculta si nu raspunde nevoilor afective ale copilului, obligandu-l sa se maturizeze inainte de vreme. Acest tip de comportament parental duce la formarea unui stil de atasament nesigur evitant, iar copilul creste considerand ca nu se poate baza pe nimeni altcineva decat pe el insusi, incercand sa fie autosuficient, sa fuga de intimitate, de relatii serioase si autentice sau sa se implice emotional foarte superficial.

Un caz mai tulburator este cel in care comportamentul parintelui ce are grija de copil este oscilant, acesta oferind afectiune, urmata de respingere si abuz, intr-un mod ciclic. Aceasta dinamica produce o confuzie uriasa in mintea si sufletul copilului si il determina sa isi formeze un stil de a se atasa dezorganizat, ambivalent, cautand apropiere, dar apoi respingand-o.

Atasamentul si relatia de iubire

Ceea ce invatam de timpuriu despre relatii tinde sa ne insoteasca pe tot parcursul vietii si sa ne influenteze major toate tipurile de relatii pe care le vom avea in viata, de la cele cu partenerii de cuplu, la cele profesionale sau cu proprii copii.

Experienta indragostirii, cu tot tumultul emotional, ne reactiveaza experientele afective prin care am trecut atunci cand eram mici, mai exact amintirea felului in care ni s-a raspuns nevoilor de apropiere si iubire, si ne influenteaza gradul de deschidere si incredere fata de partener.

Daca am invatat ca relatiile sunt sigure, ca putem comunica autentic, ca ne putem arata deschisi si vulnerabili in fata partenerului, avand incredere in bunele sale intentii, vom fi mai interesati sa trecem la un alt nivel de profunzime in relatii.

Daca experientele anterioare au fost dureroase si au creat un sentiment de nesiguranta fata de relatiile apropiate, atunci unii vor reactiona prin fuga si detasare emotionala inainte de a aprofunda relatia, gasind tot felul de strategii de distantare, iar altii vor incerca sa grabeasca cat se poate de mult trecerea la etapa de stabilizare a relatiei, inainte de a-si da seama daca chiar se potrivesc cu partenerul, fiind impinsi de setea nesatisfacuta de apropiere si intimitate.

Deci, felul in care ne permitem sa ne bucuram mai departe de tandretea si pasiunea pe care incepem sa le traim alaturi de un partener depinde mult de experientele noastre vechi, insa, cum totul se poate transforma, avem mereu sansa sa aducem modificari si reparatii concluziilor pe care le-am tras, fara sa vrem, din situatiile anterioare. Iar primul pas in procesul de vindecare consta in constientizare.

Atasamentul, desi suna ca un fel de „lipire” totala si dependenta de ceva, are de fapt o conotatie pozitiva si reprezinta un sistem de adaptare innascut, dedicat supravietuirii si dezvoltarii noastre, prin conectarea cu o alta persoana care ne face sa ne simtim in siguranta.

Nevoia de atasament nu dispare la maturitate

La varsta adulta acest sistem este la fel de prezent ca in copilarie si avem nevoie sa ne conectam profund cu altcineva, dar nu pentru ca nu ne-am putea descurca fara, ci pentru ca asa ne putem descurca mai bine. La varsta adulta nu mai este vorba de supravietuire, ci de calitatea nivelului de trai, fiindca a fi conectat cu cineva care este interesat de noi, care ne iubeste, cu care putem sa impartasim adevarurile noastre interioare, ne influenteaza pozitiv atat starea psiho-emotionala, cat si sanatatea fizica.

A ne simti in siguranta langa cineva este o resursa care ne ajuta, de fapt, sa fim mai autonomi. Acest fenomen este denumit chiar „paradoxul dependentei” – cu cat suntem mai apropiati emotional fata de o persoana, cu atat putem fi mai stabili si independenti. E ca si cand cineva „iti asigura spatele” adica zona cea mai vulnerabila, e acolo langa tine, iar tu poti sa te deschizi, sa te relaxezi, sa explorezi, sa te dezvolti, nefiind preocupat sa te aperi.

Datorita caracteristicilor sale si a faptului ca ne insoteste in mod activ la toate varstele, putem folosi sistemul de atasament ca o cheie pentru a intelege dinamica relatiilor romantice. Si, desi necesita un pic de studiu si introspectie, merita sa ne investim astfel atentia, fiindca aceasta cunoastere ne poate oferi o perspectiva mai completa asupra modului in care se desfasoara relatiile noastre.

Iar descoperind reperele despre cum functioneaza propriul sistem de atasament vom putea intelege cum ne raportam la intimitate, care ne sunt nevoile relationale si cum cautam sa le implinim, de ce ne comportam intr-un anumit fel cu partenerii, cum sa facem alegeri mai potrivite pentru noi si cum sa ne sustinem pe termen lung relatiile semnificative.

 

foto: http://www.wallpaperdp.com

Un gând despre „Ce fel de legatura are iubirea romantica cu atasamentul? Una esentiala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s