Exista dependenta sanatoasa?

Dependenta sanatoasa nu este nimic altceva decat intelegerea faptului ca suntem construiti sa cautam suport in ceilalti si ca suntem, intr-o anumita masura, dependenti emotional in special de persoanele importante din viata noastra.

Reclame

Inainte de perioada adolescentei, am citit o carte veche, ruseasca, cu sfaturi pentru mame, in care o femeie isi povestea experientele maternitatii. Ceea ce m-a surprins chiar si atunci, la varsta mea, a fost una dintre relatarile ei despre primele zile acasa cu bebelusul, mai precis, cum se descurca cu orarul de alaptare.

Da, avea un orar de alaptare strict. Transmis de asistenta de la maternitate. Pe care trebuia sa il urmeze cu sfintenie si sa nu se abata de la el orice ar fi.

Insa, bebelusul, nefiind un robotel programat, normal ca plangea de foame mai des. Imi amintesc ca, citind, m-a afectat chiar si pe mine reactia mamei, care nu mai stia ce sa faca si cum sa se abtina sa raspunda nevoii micutului.

Desi era chinuitor si pentru ea, trebuia sa urmeze planul cu strictete, findca altfel, cica, i-ar fi facut mai rau copilului (dupa spusele „specialistilor” acelei vremi). Imi amintesc si de dialogul dintre ea si sotul ei care incerca sa o convinga sa alapteze bebelusul mai repede, si care, pana la urma, a iesit din casa pentru a nu mai auzi plansetele sfasietoare ale copilului.

Dar, nu, tanara mamica a ramas pe „baricade” cu decizia ei, fortandu-se sa indure toate chinurile si sa se opuna cu inversunare instinctelor naturale, doar pentru a se tine de programul stabilit, de dresare a copilului. Reusita  a fost considerata ca un triumf al vointei personale in fata legilor firesti ale naturii. Care o fi ajutand la ce?

Fortarea autonomiei – greseala majora in educatia copilului

De ce am ales aceasta introducere in subiect?

Pentru a sublinia ca perceptia eronata, conform careia ar trebui sa invatam inca din frageda copilarie sa traim cat mai detasati de ceilalti si de nevoile noastre si, daca se poate, sa devenim cat mai devreme austosuficienti emotional, este o idee deloc noua.

Educatia copiilor era orientata inca de demult spre scopul obtinerii unei cat mai mari autonomii, cat mai repede.

Cartile de parenting din anii ’20 propovaduiau pastrarea unei anumite distante dintre parinti si copii, o manifestare a afectiunii foarte redusa, o fortare a independentei copilului, ca nu cumva acesta sa devina rasfatat si dependent.

Se dorea „obtinerea” unor copii autonomi, neinfricati, adaptabili, care nu au nevoie de nimeni, care isi gasesc alinare singuri, care nu plang decat cand se ranesc fizic, care nu se ataseaza de locuri sau persoane.

Inainte de descoperirile inovatoare ale lui John Bowlby si Mary Ainsworth, fondatorii teoriei atasamentului, in anii ’50 si ’60, psihologii nu luau in considerare importanta legaturii emotionale dintre parinte si copil. Se stia doar ca atasamentul fata de mama era ceva normal, bazandu-se exclusiv pe faptul ca ea fiind cea care oferea hrana, era bineinteles preferata.

Bowlby a observat, insa, ca desi nevoile nutritionale ale copiilor institutionalizati erau implinite, acestia nu se dezvoltau normal din punct de vedere fizic, emotional si intelectual, fara prezenta unei persoane cu care sa aiba un contact afectiv stabil.

Baza dezvoltarii autonomiei: conectarea emotionala

Studiile celor doi psihologi au reusit sa arate clar ca, pentru supravietuirea si dezvoltarea sanatoasa a unui copil, este esentiala existenta unei conectari intre el si persoana care il ingrijeste, aceasta conectare fiind la fel de importanta precum hrana si apa.

Iar John Bowlby a incercat sa evidentieze mereu, prin lucrarile si cursurile sale, faptul ca nevoia de atasament este parte integranta, deci innascuta, a naturii umane, insotindu-ne pana la moarte.

Diferenta dintre copii si adulti cu privire la aceasta nevoie este ca adultii sunt capabili de un nivel mai ridicat de abstractizare, astfel ca, nevoia de prezenta fizica continua a celuilalt poate fi inlocuita temporar de intelegerea mentala ca celalalt este disponibil pentru noi psihic si emotional, chiar si la distanta.

Din pacate, la fel cum importanta legaturii dintre parinte si copil a fost desconsiderata in trecut, in zilele noastre este ignorata semnificatia atasamentului pentru adult.

Cum este trait atasamentul la maturitate?

Traim intr-o cultura care dispretuieste nevoile fundamentale de intimitate si apropiere, vazandu-le ca o dependenta nesanatoasa. Si tindem sa acceptam aceasta atitudine ca un mare adevar, in detrimentul propriei noastre functionari.

In acest context, „relatia ideala” e cea dintre doi oameni autosuficienti care se unesc intr-un mod matur si respectabil, in timp ce isi pastreaza niste limite foarte solide, care sa ii diferentieze. Iar daca ajungi cumva sa simti nevoie de partenerul tau, inseamna ca esti slab si ai o deficienta serioasa, o dependenta pe care trebuie sa o rezolvi.

Insa, nu stim ca folosim mult prea usor conotatia negativa a termenului de dependenta si nu intelegem ca este vorba, de fapt, despre impulsul natural de a ne conecta, de a ne atasa de un altcineva.

Atunci cand ne atasam de cineva, incepem sa formam cu aceasta persoana o unitate fiziologica. Adica, prezenta partenerului ne influenteaza direct presiunea sangvina, ritmul cardiac, respiratia si nivelele hormonilor din sange, fie ca vrem sau nu. Chiar daca aparent suntem entitati separate, exista niste nivele imperceptibile pe care suntem profund conectati. Iar dintr-o perspectiva biologica, dependenta devine un fapt, nu o alegere sau o preferinta.

Chiar si la nivel neuro-fiziologic, modul in care se creeaza si se mentine legatura de dragoste foloseste exact aceleasi trasee neuronale ce se activeaza in dependentele de anumite substante si comportamente.

John Bowlby a inteles ca nevoia noastra de cineva cu care sa ne impartim viata face parte din zestrea noastra genetica si nu are cu nimic de-a face cu gradul in care ne iubim pe noi insine sau cu cat de impliniti ne simtim pe cont propriu.

Din momentul in care alegem pe cineva special cu care sa formam o relatie, intra in functiune niste forte naturale ce ne orienteaza cu putere sa cautam conectarea si apropierea fizica fata de acea persoana.

Faptul ca unele persoane tind sa iasa din aceasta stare si altele incearca sa o mentina si sa o aprofundeze, depinde de toleranta la intimitate si vulnerabilitate pe care o are fiecare. Impulsul intial este, insa, de formare a unei conexiuni profunde.

De ce am avea nevoie de conexiune cu cineva?

Aceasta conexiune se stabileste in faza de fuziune a relatiei, pentru a asigura o baza de siguranta si de suport pentru ca relatia si ambii parteneri sa se dezvolte si sa evolueze mai departe. Fara sentimentul de siguranta dat de conectare, legatura va fi instabila si nesatisfacatoare, cu sanse mari de ruptura, de conflicte inexplicabile si tensiuni.

Starea aceea de independenta, de crestere individuala a partenerilor, pe care o vedem ca definind relatia ideala, se poate atinge doar daca trecem initial impreuna prin starea de fuziune, de conectare intima, si acceptam ca acest sentiment de conexiune profunda si siguranta este cel care formeaza fundatia de pe care ne putem inalta.

Ca si in cazul copiilor, atunci cand un adult simte ca partenerul ii ofera acea baza de siguranta, prin felul receptiv si sensibil de a-i raspunde nevoilor de apropiere, prin disponibilitate emotionala, empatie, incurajare si sustinere, acea persoana experimenteaza un grad mai ridicat de independenta si incredere, implicandu-se cu mai multa siguranta de sine in activitati creative si de explorare si fiind mult mai eficienta in atingerea obiectivelor sale.

Aceasta situatie se numeste „paradoxul dependentei” si inseamna ca, atunci cand o persoana traieste sentimentul de siguranta, fiind conectata cu altcineva care este capabil sa raspunda nevoilor sale de atasament, atunci aceasta persoana va deveni mult mai independenta si increzatoare in actiunile si demersurile  sale.

Provocarea este sa gasim persoana potrivita si disponibila afectiv, impreuna cu care sa ne formam reciproc baza de siguranta si sustinere.

Se pare ca partenerii nostri chiar ne influenteaza puternic abilitatea de a evolua in viata. Si nu numai ca ne influenteaza felul in care ne percepem  pe noi insine, ci si gradul de incredere cu care ne indreptam spre implinirea viselor noastre. De aceea, a avea un partener care se simte confortabil sa ne implineasca nevoile de intimitate ne ajuta sa ramanem sanatosi emotional si fizic, iar a avea un partener care este inconstant in oferirea suportului, indisponibil emotional, oscilant in atitudinea fata de noi, poate avea un impact negativ asupra sanatatii noastre psihice si fizice, scazandu-ne increderea si tulburandu-ne emotional.

Dependenta sanatoasa nu este nimic altceva decat intelegerea faptului ca suntem construiti sa cautam suport in ceilalti si ca suntem, intr-o anumita masura, dependenti emotional in special de persoanele importante din viata noastra, iar asta nu este o forma de slabiciune, ci de curaj de a ne accepta propria vulnerabilitate.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s