Inima din centrul vietii noastre

Cateva pasaje inspirante, din lucrarea „Despre inima si alte eseuri” de Andrei Plesu.

Reclame

Ca este inima anatomica sau inima romantica, inima inteleapta, inteligenta sau inima ca locas al autenticitatii si spiritualitatii noastre, intrega noastra viata se desfasoara, mai mult sau mai putin subtil, sub guvernarea inimii, cu tot ceea ce inseamna ea.

Pentru ca am descoperit de curand o abordare cuprinzatoare asupra Inimii, in cuvinte care m-au inspirat, voi reda cateva pasaje din lucrarea respectiva – „Despre inima si alte eseuri” de Andrei Plesu – in speranta ca va vor oferi si voua un prilej de reflectie si va vor aduce inspiratie si concentrare – in inima.

Inima clinica sau inima anatomica este cea pe care o studiaza cardiologia, fiind considerata „o simpla pompa, un muschi care trebuie intretinut, exersat”. Inima clinica este organul pe care trebuie sa il protejam prin alimentatie si miscare, fiindca el ne asigura supravietuirea.

„Organismul sanatos, inima sanatoasa sunt insa altceva decat „materia” de care se ocupa medicina.”

Aici apare in ecuatie inima romantica, adica „inima afectelor”, care are influenta directa asupra functionarii inimii anatomice. „Inima romantica este sediul starilor difuze ale sufletului. De cate ori vrei sa spui ceva greu de exprimat, te referi la inima. Cand nu poti defini clar ce simti pretinzi ca „inima iti spune ceva”. Avem si: „ma doare inima sa vad ca…”, „imi tresalta inima de bucurie”, „fa cum te lasa inima”. De altfel, limba romana este, si in aceasta privinta, foarte bogata.”

„Vorbim de „inima grea”, adica de spatiul presentimentelor apasatoare, al presentimentului tenebros, vorbim de „inima rea” („a muri de inima rea”, adica de prea mult chin interior), vorbim de „inima buna”, de „inima mare” (asta inseamna cuvantul „marinimie”), vorbim de „inima albastra”…, de „inima indoita” (un simptom al indeciziei), vorbim de „inima rece”, „inima de piatra”, inima deschisa”. Spunem despre cate cineva – si e un compliment – ca e un om „inimos”.

„Jean-Jacques Rousseau: „A exista inseamna intai si intai sentir, a simti”, iar locul simtamintelor, al pasiunilor, locul care beneficiaza de prestigiul emotivitatii e inima.”

„Intre acesti doi poli pare sa se miste viata noastra: inima romantica, inima afectelor, a emotiilor, a febrilitatii sentimentale, si inima clinica, radicala, drastica, fatala. Exista si o tema colaterala a simtului comun, apropo de inima.

Se vorbeste mereu despre binomul inima-minte. Inima este organul cu care iti pasa de lucruri, cu care reactionezi mai mult sa mai putin sentimental la ceea ce este in jurul tau, in vreme ce mintea e ceva cu care faci ordine, cu care sistematizezi, cu care faci calcule reci. Inima e flacara mereu activa a emotiilor noastre, mintea e responsabila cu judecatile.

Disjunctia asta e, totusi, o sistematizare pripita… „Mintea” nu e sediul absolut al intelectului si, pe de alta parte, e fals sa pretindem ca mintea e structuralmente straina de componenta afectivitatii. Orice idee are patosul ei, orice convingere are vigoarea ei, atasamentul ei emotiv… La randul lor, sentimentele pot fi si ele coerent „articulate”, capabile a se exprima dincolo de geamat si lacrimi…”

„Resimtim, adesea, sentimentele drept ceea ce e mai adanc in noi. Iubirea, afectiunea, bucuria sunt lucruri care se traiesc si se exprima, in primul rand, in spatiul intim al inimii.

Inima apare, in acest context, ca un adevarat „concentrat” al persoanei: „a vorbi din inima” inseamna „a vorbi din rarunchii fiintei”. Ceea ce suntem in mod esential este ceea ce inima noastra ne face sa fim. Cu alte cuvinte, inima e expresia suprema a identitatii noastre, e ceea ce e mai adanc si mai specific in noi.”

„Ideea e ca, pe masura ce mergi mai spre adancul tau, mai spre interior, dai peste ceva care ti-e cu adevarat „propriu”, dai peste eul tau unic, de obicei ascuns sau nemanifest.”

Chiar daca in acceptiunea moderna ne ghidam dupa separarea dintre inima si minte in ceea ce priveste inteligenta si cunoasterea, „exista o traditie a conexiunii dintre inima si cunoastere. Despre ce fel de cunoastere vorbim? …Cunoasterea „cardiaca” e o specie a vazului… cunoastere spontana, directa, asemanatoare vazului. Deci, un alt tip de cunoastere decat cea rationala, de tip silogistic. Cunoasterea cu inima nu avanseaza in trepte, etapa cu etapa… Seamana mai mult cu gandirea intuitiva, sau cu judecata de gust. Cand vezi un obiect nu cazi indelung pe ganduri, ca sa stabilesti daca iti place sau nu. Iti place sau nu din prima clipa. Abia dupa aia incepi sa elaborezi, sa cauti explicatii, argumente, sa „construiesti” o motivatie plauzibila a optiunii tale.”

„Conform traditiei iudaice, inteligenta e „asezata” in inima… In ebraica, exista expresia „om de inima” ca echivalent al expresiei „om inteligent”. In Eccleziast, cand se spune „mi-am dat inima”cutarui lucru sau cutarei probleme, asta inseamna „m-am gandit la acea problema, am reflectat la ea”.

Inima e, prin urmare, sediul discernamantului si al intelepciunii. Si in egipteana veche se vorbeste de inteligenta inimii, ca despre un chip al inteligentei propriu-zise. Si acolo un „om de inima” este, ca si in spatiul ebraic, un om destept, iar un om „fara inima” este expresia care defineste, de regula, prostul, smintitul, necugetatul, decerebratul. In Grecia veche, cuvantul pentru inima era cardia, dar se folosea si phren, care e spatiul din jurul inimii. Ambele sunt echivalate adesea cu inteligenta, cu spiritul…”

„Nu uitati ca inima este, intre altele, „motorul” respiratiei. Are de-a face cu suflul, cu duhul. Prin urmare, intre inima – ca regizoare a schimburilor pe care le presupune respiratia – si duh, suflet, spirit (in sens larg) e o legatura inevitabila.”

„Faptul ca intre inima si cunoasterea intelectuala exista un raport stravechi si in general uitat se vede si in aceea ca exista o analogie simbolica traditionala intre soare, intelect si inima. Inteligenta inimii e de tip solar. Se spune mereu, inca din Antichitate, ca soarele, „inima cerului”, este inteligenta lumii. Si, la fel cum soarele este inima cerului, inima este soarele corpului. Prin urmare, intre soare si inima este o legatura nemijlocita, care se exprima in faptul ca ceea ce numim „cunoastere de tip cardiac” este, ca si lumina soarelui, cuplata cu un semnificativ coeficient de caldura. Cunoasterea inimii este lumina plus caldura.”

„Intelepciunea dobandita prin cunoasterea inimii e un amestec de lumina si caldura, spre deosebire de adevarurile strict „intelectuale”, care sunt lumina fara caldura, si de afectele pure, care sunt cadura fara lumina, acea iubire „oarba” de care vorbim adesea, fara sa reflectam la sensul mai adanc al formularii.”

„Trec la o ultima tema legata de rolul si rostul inimii: inima nu e doar sediul cunoasterii, al intelectului” si al afectelor. „Exista o ampla traditie dupa care inima este si sediul lui Dumnezeu, sediul Principiului. …pe masura ce cobori mai in adancul tau, dai peste eul tau unic, peste ceea ce iti e mai intim, mai personal. Or, acest traseu e dublat, in mod paradoxal, de unul „rasturnat”. Coborarea e simultan urcare: cu cat merg mai in adancul meu, dau de inaltimea suprema. Nu de individualitatea mea, ci de instanta ei fondatoare, nu de eul meu, ci de sursa lui… Cam asta spune Carl Gustav Jung despre „inconstientul colectiv”: cu cat mergi mai in adancul tau dai de ceilalti, dai de un duh anonim, comun intregii specii.”

„Asadar, in inima, in „centru”, se afla simultan concentrarea si amplitudinea, originea punctiforma si „distributia” infinita a lui Dumnezeu.”

„In spatiul crestinismului rasaritean, se vorbeste de rugaciunea inimii. Exista, se spune, o rugaciune a buzelor – formala, exterioara – o rugaciune a mintii, adica a efortului intelectual de a intelege si a dialoga cu Dumnezeu, si exista rugaciunea inimii, a mintii coborate in inima… Rugaciunea inimii e unitiva, tocmai pentru ca readuce in acelasi punct, in acelasi spatiu mintea si inima, lumea si eul, pe om si pe Dumnezeu, infinitul mic si infinitul mare. Prin mintea coborata in inima asistam si la o recuplare a inimii cu caldura, care defineste, cum am aratat, cunoasterea „cardiaca.”

„Iata un ultim citat din Sfantul Ambrozie de la Optina…: „Inima este centrul, nu numai al cunostintei, ci si al inconstientului uman, nu numai al sufletului, ci si al duhului, nu numai al duhului, ci si al trupului, nu numai al inteligibilului, ci si al inefabilului, intr-un cuvant, este centrul absolut.”

Daca doriti sa aprofundati calatoria despre „rostul si istoria inimii”, va recomand sa parcurgeti intregul eseu al lui Andrei Plesu, „Despre inima” din volumul sau „Despre inima si alte eseuri”.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s