Iubirea despre care se vorbeste in termeni superlativi, iubirea considerata ideala, este, de fapt, starea pe care o experimentam natural atunci cand ne conectam profund cu cineva special, si cand exista compatibilitate intre noi si acea persoana, in primul rand, in felul cum ne raportam la intimitate.

Si, pentru ca majoritatea gustam savoarea iubirii doar temporar din diverse motive, ajungem sa credem, eronat, ca ea este rezervata altora si ne multumim cu amintirile clipelor frumoase sau cu resemnarea ca genul acesta de iubire nu poate fi trait in realitate pe termen lung…

Ce inseamna conectarea si de ce este ea importanta?

Conectarea este nevoia noastra emotionala centrala, innascuta, la fel de importanta ca si nevoile fiziologice care ne asigura supravietuirea.

Instinctiv, suntem orientati sa ne conectam inca de la nastere, pentru ca doar contactul afectiv si fizic cu persoana care ne ingirjeste ne ajuta sa ramanem in viata.

Aceasta stare de conectare a primit numele de atasament si a fost intens studiata de psihologi si cercetatori in ultimele decenii.

Atasamentul sau conectarea presupune sa fim intr-un contact intim profund cu cineva, sa ne simtim vazuti la nivel emotional si sa ne simtim in siguranta sa ne manifestam vulnerabilitatea in prezenta acestei persoane.

Sentimentul de a fi conectati este cel care ne ofera acea baza de siguranta, indispensabila pentru a continua sa ne dezvoltam si sa exploram exteriorul si interiorul nostru.

Cand nu ne simtim securizati in relatia noastra importanta, nu mai putem fi atat de deschisi spre exterior, spre crestere, spre transformare si individuare.

Cauzalitatea aceasta poate fi usor observat la copii. Atunci cand persoana de incredere (parintele) nu are un comportament constant de raspuns la nevoile copilului si nu este disponibil sa inteleaga si sa protejeze copilul in mod consecvent, se creeaza un stil de atasament nesigur, ceea ce duce la tendinte de retragere, la interes scazut in a descoperi mediul, la aparitia anxietatii si a diverselor dificultati in functionarea psiho-emotionala.

Orice copil care se simte sigur in relatia cu parintele sau, adica protejat, incurajat, vazut cu adevarat, inteles, auzit, apreciat, ne-atacat, va manifesta cu naturalete increderea in sine, autonomia, curiozitatea, sensibilitatea, placerea de a explora lucruri noi, dar nu in mod exagerat sau demonstrativ .

Felul in care ni se raspunde, inca din copilarie, nevoii noastre innascute de contact emotional – cu teama, cu indiferenta, respingere, conditionare, inconstanta sau cu bucurie, receptivitate si intelegere – influenteaza semnificativ modul in care vom cauta si vom incerca sa mentinem acest contact in relatiile intime, la maturitate.

Nevoia de a avea o conexiune sigura si stabila cu cineva semnificativ ne insoteste pe tot parcursul vietii si nu este in nici un caz un semn de slabiciune sau dependenta inutila, ci un mecanism cu adanci radacini biologice care ne asigura supravietuirea.

Cum este conectarea in relatia romantica?

In mod paradoxal, intr-o relatie de dragoste, indicatorul ce ne arata reusita relatiei si nivelul de satisfactie interioara al partenerilor, este consistenta conectarii emotionale intime dintre cei doi si nu gradul de auto-suficienta si independenta al fiecaruia.

Doi psihologi americani, Cindy Hazan si Phil Shaver, au facut un studiu in anii ’80 privind natura atasamentului la adulti. Ceea ce au descoperit a fost ca nevoia de atasament emotional intre partenerii de cuplu este la fel de puternica precum cea din copilarie.

Desigur, la maturitate atasamentul are diferite particularitati, cum ar fi reciprocitatea suportului, capacitatea de constientizare a interactiunilor si a propriilor emotii si o concentrare mai scazuta pe contactul fizic.

Atunci cand ne simtim in siguranta alaturi de partener, cand stim ca acesta este receptiv, prezent si interesat de noi, iar intimitatea este traita confortabil de amandoi, ni se activeaza in mod natural capacitatile de invatare, de exprimare, de explorare, de transformare, de autovindecare, de a face fata dificultatilor vietii si a gasi solutii la probleme, de a raspunde cu usurinta la nevoile afective ale celuilalt si a oferi suport, de a ne construi individualitatea.

Acesta dinamica tip cauza-efect a fost denumita „paradoxul dependentei”, adica, cu cat mai atasati sanatos si securizant sunt partenerii unul fata de altul, cu atat devin mai independenti si creativi.

Numeroase studii au aratat ca, atunci cand ne atasam de cineva formam impreuna cu acea persoana o unitate fiziologica, partenerul influentandu-ne in mod direct presiunea arteriala, nivelul de hormoni din sange, ritmul respiratiei si cel cardiac.

Conflictele, tensiunile, certurile si critica ostila din partea partenerului de cuplu ne amplifica indoiala de sine, sentimentul de neputinta, ne afecteaza sistemul imunitar si hormonal si ne predispun la tulburari psihosomatice, depresie si anxietate.

Odata ce ne alegem un partener, se pun in miscare toate mecanismele care ne fac sa ne atasam profund de el, insa, felul in care vom beneficia de aceasta legatura depinde de mai multi factori, care fac posibila sau nu compatibilitatea emotionala dintre noi (predispozitiile genetice, experientele timpurii, structura de personalitate, experientele relationale din viata de adult, felul in care acceptam intimitatea si ne permitem vulnerabilitatea).

„Partenerii unei relatii romantice formeaza un sistem de atasament primar, ce seamana cu stilul de atasament experimentat in copilarie. Nici un alt tip de relationare nu readuce la viata atat de puternic aceste scheme de atasament pe care le-am invatat din copilarie, asa cum o face relatia romantica.” – Stan Tatkin

Relatia de iubire romantica, avand ca suport tendinta biologica de a ne conecta intim cu cineva, ne poate oferi o oportunitate uriasa de evolutie, reparatie, transformare, prin faptul ca ne activeaza energia, increderea si pofta de viata, ajutandu-ne sa ne bucuram si sa impartasim cele mai inalte stari emotionale.

Insa, pentru a face acest ideal realizabil, provocarea principala prin care suntem solicitati sa trecem este: sa devenim mai constienti si sa gasim un partener potrivit cu care sa ne conectam intim si cu care sa formam acea baza de siguranta – cineva cu valori asemanatoare, capabil si disponibil sa fie deschis fata de noi, motivat sa se implice profund si care sa priveasca intimitatea la fel ca noi.

foto: fwallpapers.com