Cand partenerul de cuplu nu se iubeste pe sine, relatia se dezintegreaza

O relatie cu cineva care nu se iubeste si care nu vrea sa participe la propria schimbare, poate fi periculoasa atat pentru sanatatea relatiei, cat si pentru propria sanatate sufleteasca, deoarece efortul constant de a demostra celuilalt ca este iubit si apreciat poate sa duca la epuizare, insatisfactie, resentimente si la diminuarea increderii in sine.

Reclame

Ati trait vreodata experienta unei relatii care semana mai degraba cu o lupta, in care sentimentele si gesturile voastre autentice de iubire erau deseori intampinate de catre partener cu neincredere, indiferenta sau chiar respingere, pe motivul ca nu le si nu va „merita”?

Desi totul incepuse atat de frumos…

Ati ales acea persoana neincrezatoare in sine, tocmai fiindca ati putut sa o vedeti dincolo de infatisarea aparenta, prezentata uneori cu modestie. Ati putut sa ii observati fragilitatea, sensibilitatea, profunzimea si maretia interioara, ati putut sa-i zariti printre fisurile carapacei protectoare niste calitati unice, care v-au bucurat si v-au atras sa o cunoasteti si sa o descoperiti mai mult. Dar bucuria a ramas suspendata doar in acele momente inconstante de sclipire ale spatiului sau launtric bine acoperit.

Va este familiara frustrarea de a atinge o conectare incredibila cu celalalt, ca numai dupa o scurta perioada de timp acea conexiune magica sa dispara, sa se rupa, prin retragerea acestuia, prin intrarea sa intr-o cu totul alta stare decat cea de deschidere si impartasire autentica si relaxata?

Daca raspunsul e afirmativ, atunci se poate sa fi intalnit un partener caruia ii este dificil sa se pastreze deschis, sa se accepte, sa se iubeasca si sa se lase iubit.

Un partener ce nu se lasa iubit

Adica, un partener de la care ati auzit frecvent „nu merit”, „nu te merit”, „ nu sunt bun, interesant…”, „ma tot intreb ce cauti cu mine”, „esti prea grozav si intelegator cu mine”, „esti prea frumoasa pentru mine”, „o sa pleci oricum pana la urma”, „e prea frumos intre noi ca sa fie adevarat” … Un partener care va respinge mai mult sau mai putin agresiv, retragandu-se si devenind indiferent, alternand cu momente in care se bucura si este sincer entuziasmat de atentia, dorinta si aprecierea voastra.

Ce se intampla cu el, de fapt?

Dintre factorii diferiti care sunt vitali pentru succesul unei relatii de iubire romantica, nici unul nu este mai important decat stima de sine.

Asta, deoarece, pentru a putea sa ne conectam intim cu cineva, adica de la esenta la esenta, intr-un schimb constant si reciproc de afectiune si apreciere profunda  – conditie de baza a oricarei relatii adevarate de iubire – este imperios necesar sa ne simtim confortabili cu interiorul nostru, adica, sa nu ne fie teama sa ne expunem vulnerabilitatea, sa avem incredere si respect fata noi insine si sa stim ca suntem demni de iubire.

Acest „ a fi demn de iubire” este aspectul principal de care depinde atat crearea unei legaturi sanatoase si profunde cu o alta persoana, cat si deteriorarea sa treptata sau dezvoltarea unei relatii problematice inca de la inceput.

Dar de unde am invatat ca nu putem fi demni de iubire?

In general, inca din copilarie, si cu intariri adecvate pe restul traseului nostru de viata.

Cand am fost respinsi pentru naturaletea si autenticitatea noastra, cand am fost apreciati numai conditionat, numai in functie de diversele asteptari si dorinte ale parintilor sau ale celor care ne-au crescut, cand am fost ridiculizati sau pedepsiti pentru exteriorizarea vulnerabilitatii si a sensibilitatii noastre, cand am fost foarte des devalorizati, cand ni s-au transmis mesaje extrem de confuze care ne-au zdruncinat siguranta, primind alternativ cand afectiune foarte mare din partea unui parinte, cand agresiune si respingere de la acelasi parinte, cand, prin tot felul de atitudini ale adultilor apropiati, ni s-a aratat ca „nu suntem destul”.

Asa ca, la nivel profund, credinta care s-a consolidat acolo este cea ca nu avem de ce sa ne iubim pe noi insine pentru ceea ce suntem si este natural si normal ca nici ceilalti sa nu ne iubeasca.

Si cum credintele noastre sunt cele care ne coordoneaza felul in care traim, cu siguranta avem grija sa ni le confirmam cu fiecare experienta.

In cazul acesta, ne autosabotam atat pe noi, cat si relatia. Ne autosabotam sansa la fericire, fiind suspiciosi si refuzand sa ne deschidem si sa lasam fluxul de iubire si apreciere sa curga liber intre noi si celalalt.

De aceea, daca noi nu putem sa ne iubim pe noi insine este aproape imposibil sa credem ca putem fi valorizati si iubiti de cineva, mai ales de cineva pe care il admiram si cu care ne dorim o relatie.

Si, indiferent de eforturile pe care le-ar face partenerul sa ne arate ca ii pasa de noi, ca ne apreciaza, nu simtim niciodata daruirea sa ca fiind convingatoare, fiindca noi, in sinea noastra, nu ne simtim demni de iubire.

Cand ne acceptam frica si neincrederea in iubire

Daca este constientizata, aceasta stare de neadecvare fata de bucuria de a iubi si de a fi iubit, poate fi inteleasa, comunicata, vindecata si transformata treptat. Iar ajutorul partenerului poate fi binevenit. Poti re-invata dinamica iubirii cu ajutorul unei relatii de dragoste. Daca doresti si te implici.

Insa, lasata neconstientizata si ignorandu-i importanta, aceasta credinta poate sa continue sa aduca suferinta atat propriei persoane, cat si celuilalt partener si poate deteriora iremediabil relatia printr-o autosabotare constanta.

Oricat de cliseistic ar suna afirmatia cunoscuta cum ca „daca nu te iubesti pe tine insuti, nu poti iubi pe altcineva” fara aceasta premisa, de fapt, nu se poate dezvolta o relatie implinitoare.

Caci atunci cand te iubesti, inseamna ca te accepti si te bucuri de ceea ce esti, poti sa iti vezi mai clar calitatile si darurile care te fac unic si sa nu te sperii de fragilitatea ta umana, iar asta te ajuta sa te relaxezi si sa te deschizi, si doar in felul acesta poti sa oferi si sa primesti iubire.

Insa, este adevarat, iubirea de sine nu se construieste de unul singur, ci in cadrul unor relatii, iar bazele acestei iubiri de sine se formeaza in relatiile noastre timpurii. Totusi, daca suntem constienti si implicati, putem si la maturitate sa invatam ca meritam sa fim iubiti, prin anumite relatii reparatorii – terapeutice, de prietenie, de dragoste…

O relatie cu cineva care nu se iubeste si care nu vrea sa participe la propria schimbare, poate fi periculoasa atat pentru sanatatea relatiei, cat si pentru propria sanatate sufleteasca, deoarece efortul constant de a demostra celuilalt ca este iubit si apreciat poate sa duca la epuizare, insatisfactie, resentimente si la diminuarea increderii in sine.

Caci, da, poti muta muntii din loc pentru a face relatia sa mearga, daca ai sprijinul celuilalt partener; in schimb, nu poti muta muntii pe care celalalt se straduieste uneori inconstient sa ii reconstruiasca mereu, in acelasi loc.

foto: http://www.whatsappstatusdp.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s